Ce este declaratia de beneficiar real ?
Conform Legii nr.129/2019 referitoare la prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, se introduc notiuni noi cum ar fi beneficiarul real. Aceasta notiune face referire la orice persoana fizica care detine sau controleaza in cele din urma clientul si/sau persoana fizica in numele caruia/careia se realizeaza o tranzactie, o operatiune financiara sau o activitate.
Este obligatorie depunerea declaratiei de beneficiar real ?
Incepand cu data de 1 ianuarie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 315/2021 privind modificarea și completarea Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spalarii banilor şi finantarii terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1240 din 29.12.2021, Partea I), care elimină obligativitatea depunerii anuale a declarației privind beneficiarii reali.
Conform noilor dispoziții legale Persoanele juridice inregistrate in Registrul Comerțului depun la inmatriculare si ori de cate ori intervine o modificare, o declaratie privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii in Registrul beneficiarilor reali al societatilor, exceptie facand regiile autonome, companiile si societatle nationale si societatilor detinute integral sau majoritar de stat.
Asadar obligativitatea depunerii declaratiei de beneficiar real este luata in calcul la inmatriculare, prin mentionarea in actul constitutiv sau prin completarea explicita a unei declaratii ( existenta pe site-ul Oficiului Registrului Comertului) olografe sau autentice.
Prin excepție, persoanele juridice inregistrate in Registrul Comerțului, care au in componenta actionariatului entitati cu sediul fiscal in jurisdictii necooperante din punct de vedere fiscal sau in jurisdicţii cu grad inalt de risc privind spalarea banilor sau finantarea terorismului, sau in jurisdictii aflate sub monitorizarea organismelor internationale in scopulrile mentionate anterior, depun anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale (alin. (13) al art. 56).
Ce se intampla daca nu se depune declaratia de beneficiar real ?
Conform legislatiei in vigoare, nerspectarea obligatiei privind depunerea in termen a declaratiei de beneficiar real , constituie contraventie si se sanctioneaza cu cu amenda.
Procesul verbal de constatare a contravenţiei se comunică Oficiului Registrului Comerţului, in acesta fiind consemnat ca nedepunerea declaratiei atrage dizolvarea societatii, in conditiile art. 237 din Legea societatilor, nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.