O entitate care vinde un produs sau presteaza un serviciu si emite factura catre o persoana fizica/juridica poate spune ca detine o creanta asupra debitorului care incepe de la data scadenta a facturii/termenul contractual agreat. In momentul in care debitorul achita suma datorata, putem vorbi despre „stingerea creantei„.
Ce este o creanta?
Procesul de recuperara a creantelor presupune doua etape, si anume:
- una amiabila, necontencioasa, ce presupune desfasurarea unor activitati bazate pe principii cordiale si amiabile prin care se incearca si mentinerea si nedeteriorarea raporturilor contractuale intre creditor si debitor ; pentru numeroase astfel de cazuri aceasta etapa s-a dovedit mai mult decat satisfacatoare.
- daca, urmare a parcurgerii acestei faze amiabile, debitorul refuza executarea oricaror obligatii de plata, se va proceda la parcurgerea celei de-a doua etape, cea judiciara, prin actionarea in judecata a debitorului, urmata de executarea silita a acestuia ; aceasta etapa presupune formularea unei actiuni in justitie care va avea drept scop pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa oblige debitorul la plata sumei datorate.